zid

Executia zidariei din caramizi cu goluri verticale

Teserea zidariei
  • Blocurile de zidărie trebuiesc ţesute împreună, cu mortar, în concordanţă cu practica curentă.
  • Zidăria din cărămizi cu goluri verticale se alcătuieşte din cărămizi aşezate numai pe lat.

  • Este interzisă aşezarea cărămizilor cu goluri verticale pe cant.
  • Blocurile de zidărie dintr-un perete de zidărie trebuiesc suprapuse pe rândurile alternante în aşa fel încât peretele să lucreze ca un singur element structural.
  • Blocurile de zidărie trebuie ţesute prin suprapunerea pe o lungime de 1/2 bloc utilizand pentru aceasta      blocuri “jumatati” sau prin tăierea numai cu un fierăstrău mecanic.
  • La intersectiile de pereti unde se prevad stalpisori din beton armat teserea se va face fara strepi;
  • Este necesar ca in proiecte sa se prevada obligativitatea aprovizionarii la santiere a blocurilor de zidarie “jumatati”, sau a unui utilaj cu disc diamantat pentru taierea blocurilor intregi la dimensiunile necesare;
  • Este interzis a se executa zidaria cu blocuri ceramice cu fractiuni de blocuri rezultate din spargerea cu ciocanul sau cu blocuri deteriorate – sparte sau crapate prin manipularea necorespunzatoare. Nu se vor utiliza pentru completari la marginile de goluri de usi sau ferestre fractiuni de blocuri taiate sau sparte, sau caramizi de alte tipuri. In cazurile in care dimensiunile plinurilor de zidarie nu sunt modulate conform celor aratate mai sus, pentru diverse completari se va utiliza numai beton de aceeasi clasa ca si betonul din stalpisori – dar nu mai putin de C12/15.
  • Rosturile orizontale realizate cu mortare de uz curent trebuie să aibă grosimea de 12 mm cu abateri de ± 2 mm. Aceasta grosime poate fi marita in cazurile in care este necesara armarea zidariei cu bare de otel in rosturile orizontale, in functie de diametrele barelor rezultate din calcule, tinand cont de prevederile de mai jos.
Prevederi tehnologice privind executia

  • Executia va fi realizata numai de muncitori calificati si sub controlul direct al responsabilului tehnic cu execuţia;
  • Locasurile si amprentele verticale din rosturile verticale vor fi umplute complet cu mortar, fie prin dispunerea mortarului cu mistria in aceste amprente, in exces si apoi montarea blocului si presarea laterala langa blocul montat anterior; fie prin umplerea dupa montarea a doua blocuri alaturate, prin indesarea in locas a unui mortar de consistenta mai fluida ;
  • Pentru realizarea grosimii din proiect a rosturilor orizontale se pot folosi fie martori nerecuperabili din mortar, fie dreptare din scandura (fixate pe fetele laterale ale zidului cu agrafe elastice din otel), intre care se “intinde” cu mistria mortarul pentru rostul orizontale
  • Nivelul laturilor superioare ale dreptarelor se poate verifica la 2-3 randuri de zidarie cu un sablon vertical pe care sunt marcate semne la distante modulate corespunzator inaltimii de referinta a blocurilor;
  • Inainte de montare blocurile se vor curata de impuritati si se vor uda corespunzator, pentru ca blocurile sa nu extraga apa din mortar; udarea se poate face, cu furtunul, direct pe paletii pentru manipulare dupa indepartarea foliei protectoare din polietilena; se poate utiliza de asemenea si imersarea blocurilor, inainte de montare, intr-un vas cu apa cu dimensiuni corespunzatoare;
  • Este interzisa udarea blocurilor dupa montarea in perete;
  • Pentru a se realiza o buna aderenta intre zidaria din blocuri si stalpisorii din beton armat monolit suprafata de contact a zidariei cu betonul va fi bine curatata de resturi de mortar si udata;
  • Nu se vor prevedea strepi ;
  • Nu se vor utiliza pentru zidarie blocuri cu defecte, sparte, sau cu abateri dimensionale ce depasesc pe cele admise;
  • Operatia de zidire se va incepe de regula de la colturi; blocurile, umezite in prealabil, vor fi asezate pe un pat de mortar nivelat cu putin timp inainte;
  • Se va acorda o atentie deosebita ca mortarul sa acopere intreaga suprafata a blocurilor, pana la muchii; pentru asezarea finala a blocurilor si ajustarea pozitiei acestora, in locul ciocanului de zidar folosit la zidariile traditionale se va folosi un ciocan din cauciuc;
  • Blocurile din prima asiza de jos se aseaza pe un strat de mortar;
  • Asternerea unui strat de mortar peste ultima asiza de blocuri este facultativa in functie de inaltimea disponibila pentru centura;
  • La peretii nestructurali peste ultimul rand de blocuri se va realiza un rost cu mortar matat;
  • Nu se admite realizarea in pereti a sliturilor a santurilor si a golurilor pentru trecerea conductelor de instalatii, decat in conditiile precizate in proiectul de executie ;
  • Gaurile pentru fixarea diblurilor, ghermelelor, si suportilor pentru rezemarea instalatiilor se vor executa numai dupa detaliile proiectantului.
Tehnologia de realizare a lucrarilor pe timp friguros
  • Priza şi întărirea mortarului se realizează încet la temperaturi de 0 grade C… + 5 grade C iar de la – 10 grade C ….- 15 grade C mortarul îngheaţă după cca. 2-3 ore de la punerea în operă.
  • În condiţiile de îngheţare timpurie, rezistenţa finală a mortarului scade cu 50 – 70%, iar aderenţa sa la blocul de zidărie se reduce foarte mult.
  • Nu se admit lucrari de zidarie executate la temperaturi sub + 5 grade C.
  • La lucrările de zidărie ce se execută pe timp friguros este interzisa utilizarea blocurilor de zidărie ude sau acoperite cu gheaţă si folosirea sării de bucătărie pentru accelerarea prizei.

One thought on “Executia zidariei din caramizi cu goluri verticale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *